Rymden (Bugge, Berglund, Öström) la Gărâna Jazz Festival 2018

15 iulie, 2018, ultima zi din  Gărâna Jazz Festival a început ceva mai devreme. După concertul celor de la Stefano Battaglia Trio, poiana se umpluse zdravăn de lume. Era încă lumină, nori de ploaie încercau să mai răzbească, dar nu au reușit. După o introducere lungă a prezentatorului, au intrat în scenă cei trei jazzonauți din Rymden: Dan Berglund, Magnus Öström și inegalabilul, sufletul muzicii adevărate, magister ludi Bugge Wesseltoft! 🙂

Primele cinci minute de vînzoleală a fotografilor în fața scenei am reușit să le trec cu bine, cum știam că nu durează mai mult, am amestecat zgomotul și mișcarea pe ce începuse să răsune atît de cunoscut și de clar dinspre scenă. Cînd atinge clapele pianului, orice ar începe să cînte, Bugge te conduce într-un univers cunoscut, familiar mai degrabă, în care te simți ca peștele în apă, apoi începi să urmărești, acord cu acord, arabescul de trăiri și dăruiri. Poate că pe lîngă arta muzicală, Bugge o stăpînește și pe cea a comunicării, a împărtășirii, dar și a ascultării. Vorbesc mai mult despre el, pentru că mi s-a părut că el a dat tonul, că ceilalți l-au urmat în bucuria lui totală. Au cîntat piese ale căror teme fuseseră compuse ba de Bugge, ba de Magnus ori Dan. Cumva diferențele de stil s-au topit și au reușit să construiască un concert plin de ritm și energie molipsitoare. Muzica lor îți dăruiește deopotrivă momente de entuziasm, dar și de reflecție, muzica lor e doldora de umanism, de iubire. E întîlnirea care îți rămîne mult timp ca reper de trăire, la care te întorci, pe care o reasculți și o savurezi ca pe o carte bună.

Mi-a rămas o imagine din timpul concertului – Bugge răsucea butoanele device-ului ce scotea sonorități distorsionate, iar prin fața scenei trecea agale, în pas domol, un domn cu ochelari, parcă înaintînd prin timp, cu un zîmbet șăgalnic.

Fem stjerner!

Aveți mai jos un ceas din concert, fără piesa de început și fără final:

dar și înregistrările mele cam șuie, recunosc că nu am fost atentă la filmare. iar sunetul nu s-a prins grozav. 🙂

Lasă un comentariu