Ziua a 2-a la Imingfjellfestivalen, 10 august 2019
A fost și ziua cea mai lungă, și cea mai plină, și cea mai ploioasă. De aceea e și cea mai lungă filă de jurnal. Pe oamenii munților se pare că nu îi oprește absolut nimic: pe organizatori să respecte programul, în ciuda frigului și a ploii, pe spectatori să fie prezenți de dimineață pînă spre miezul nopții. Seara îl întrebasem pe Bugge: mai ții concertul de dimineață, de la 9, dacă plouă? Sigur că da! Respectăm tot programul.
A plouat toată noaptea în rafale, dar cortul nostru a rezistat eroic, nici o picătură de apă nu a lăsat să treacă. Pe la 7 intensitatea ploii s-a mai domolit, am ieșit, ne-am făcut un ness de-ăla odios, am mîncat un măr, iar la 8 eram la scenă. Acolo lumea se adunase, bine blindată în costume de ploaie, cu umbrele uriașe și cizme de cauciuc. Kitul meu de supraviețuire la Gărîna Jazz Fest (hanorac, geacă de puf și deasupra geacă de vînt și pelerină + nurofen) a trecut cu brio și de provocarea Imingfjellet.
La 9, Bugge s-a urcat pe scenă, surprins totuși de publicul numeros. Nu prea se aștepta, a mărturisit el, și s-a așezat la clapele lui, Yamaha, începînd să aducă la realitate visul său de a cînta în cel mai frumos loc din lume, pentru muntele lui.
Bugge Wesseltoft 
Înregistrarea este mai mult o mărturie a vremii crîncene. La fața locului s-a auzit minunat. A adus în primele piese toată acea sensibilitate delicată și clară, de care devii dependent după fiecare concert și care iată face posibilă întîlnirea atîtor oameni prin muzică undeva în creierii munților, cu noaptea-n cap, indiferent cît de neprietenoasă e vremea. Nimeni nu vrea să rateze așa ceva!
Dar ploaia care a ajuns pînă la scenă a supărat Yamaha, care a început să cînte aiurea, să nu se mai supună! Bugge a trecut la celelalte clape și a schimbat registrul. Are un talent uluitor de a te învălui în intensități uneori contrastante, de a te lua pe sus în vîrtejul unor ritmuri fresh, de a strecura mărturisiri de moment cu o încărcătură emoțională care ți se transferă instantaneu de parcă ți-ar vorbi. Nu poți să spui la sfîrșit decît că ai fost vrăjit!
Cu vraja în vene, ne-am luat o cafea și o prăjitură cu morcovi – cea mai bună prăjitură din lume în cel mai frumos loc din lume. Ne-am întors repede la scenă pentru că pe ea a urcat Fridtjof Wesseltoft, fiul lui Bugge, pentru a ne delecta cu muzica lui eterică. Sper să mai țină concerte, are ce să împărtășească, e foarte talentat. Nu am înregistrat, dar aveți cîteva piese foarte frumoase, dacă sînteți curioși, pe pagina lui de soundcloud: https://soundcloud.com/fridtjof
Fridtjof Wesseltoft
Pe scenă a urmat DJ Olle Abstract, cel mai cel DJ al Norvegiei, a colaborat cu Bugge de multe ori. Aveam deja nevoie de o încălzire în plus. Imperturbabil, lăsîndu-l indiferent că în fața lui nu era un public de club, doar cîțiva rebegiți în ploaie, a mixat inspirat cîteva hituri pop, cît să ne pornim să dănțuim un pic pentru a ne pune sîngele în mișcare. Aveai impresia că soarele își va face acum, acum apariția, dar …hmm… mhmmm. Nici după ce s-a oprit muzica nu a apărut vreun semn solar, doar cățeii locului.
DJ Olle Abstract
În schimb, parcă din „senin” din iarbă verde, a apărut un camion. Cîțiva oameni s-au pornit să descarce niște bare lungi de metal, au tras platforma de cauciuc din fața scenei într-o parte și au încropit repede un cort. Acolo aveau să se țină atelierele de rap pentru copii și cursurile de dans tradițional. Noi ne-am întors la cortul nostru, să ne mai odihnim picioarele și spatele înțepenit. Am revenit pe la 3 jumate. Aveam să aflăm că s-au ținut și atelierele de rap, unde au fost mulți copii, și cursul de dans. Doar tura pînă în vîrful muntelui nu, ploua prea tare și vîntul bătea cam crunt. Cortul era deja ticsit de scaune pliante, ne-am găsit un loc într-o margine, ne-am îndopat cu un burger și am așteptat să înceapă concertele.
S-a făcut ora 4. Un nor s-a apropiat în viteză și a acoperit scena, oamenii, tot pămîntul. Din nor a început să se audă vocea inconfundabilă și atît de frumoasă, acompaniată de liră, a lui Øyonn Groven Myhren, dezvăluind, unul după altul, cîntece tradiționale, săltărețe și solare, ori încărcate de un lirism grav. Nu a lipsit piesa mea de suflet, Lilja. Au însoțit-o în călătoria asta Bugge Wesseltoft la clape, Anne Hytta la vioară, Anders Røine – langeleik și chitară, Tomas Nilsson – percuție. L-am numit „concertul din nor”. Au scos anul trecut un album la Jazzland Recordings, Nordjordet, dacă vreți să ascultați mai mult decît ce am înregistrat.
Nordjordet 
Norul s-a mai ridicat după concertul de cristal, copleșindu-ne de sus cu averse în răpăieli insistente, doar urma rap! Raperii Per Skranglebein și Droolian nu puteau să își găsească parteneri mai potriviți: Bugge la clape, Mathias Eick la trompetă, Charles Mena la tobe și Anders Røine la drîmbă. Potriviți și pentru noi că am avut ce asculta – partea instrumentală. De data asta n-am înțeles mai nimic din cuvintele înșirate, parcă ceva despre copilărie într-o piesă, în alta despre Bugge, unele reprize vocale au părut improvizații, în unele au încercat să ironizeze pe unul sau altul din public. Droolian își folosea vocea, buzele pentru a imita o secție ritmică. Mi s-a părut foarte bun, deși pe înregistrări nu se aude intervenția lui. Au fost aplaudați și s-a rîs.
După concertul raperilor și răpăiala s-a oprit. Urma un concert eveniment. Publicul s-a dublat cît ai clipi! Øystein Sunde, un celebru și iubit muzician, foarte apreciat pentru versurile cîntecelor lui, un soi de Andrieș al nostru (ca muzică, poate și umor) combinat cu Gyuri Pascu. Zic și eu așa, să am ce zice, pentru că lumea se prăpădea de rîs, iar noi ne-am plictisit neînțelegînd nimic…A cîntat și cu Bugge la clape și Mathias Eick la vreo două piese, și cu contrabasistul căruia nu îi știu numele. Nu a acceptat să fie deloc înregistrat. În timpul concertului am stat prin backstage pînă n-am mai avut loc de dansatorii și trupa tradițională care urmau. Lacul Sønstevann se vedea superb îmbrăcat tot în nori gri, ireal de gri, ademenitor și misterios.
Øystein Sunde 
trompeta lui Mathias Eick 
Sønstevann
Frigul a început să muște din ce în ce mai zdravăn, iar pe scenă s-a instalat ultima trupă, în timp ce în cortul ridicat în dreapta scenei s-a făcut loc pentru dansatori. Numedal Spel – un ansamblu de muzică populară – a fost secondat de dansatori în perechi sau singuri, îmbrăcați toți în costume tradiționale. Mi-au plăcut tare mult sonoritățile lor așezate, senine, fluierul însoțind dansurile. Droolian s-a urcat pe scenă la un moment dat, încercînd să țină și el ritmul din voce. Unii dintre spectatori începuseră deja de la pauză să vorbească cu noi, să ne descoasă, unii ne-au mărturisit că vizitaseră Bucureștiul și Transilvania, alții că își doreau să vadă și ei România. Așa că din vorbă în vorbă ne-au povestit și cum e cu dansurile lor, curioși dacă avem și noi așa ceva. După cîteva piese, publicul a fost invitat la dansul de rămas bun al serii, al festivalului. Perechi s-au prins la dans întîi timid, apoi amuzate și-au început să danseze. Ce final mai frumos de festival se putea imagina?
Continuarea aici
Șotron versus Paradis 