Asta a fost culoarea zilei de 17 august. De dimineața, pînă la ora 20:00. Cînd a bătut gongul de 8 fix, bum! Lumea s-a întors pe dos! Griul a devenit portocaliu și negrul roșu. Tristețea s-a transformat în cîntec. Cîntecul ne-a adunat ciudățeniile și diferențele laolaltă și ne-a transformat în iubire. Ploaia s-a oprit alungată de bucuria împărtășită.
Mari Boine – regină a Universului pentru un ceas- mi-a dăruit cea de-a doua emoție copleșitoare a călătoriei mele. „Nu îmi este frică de întuneric sau trolli, de întunericul din oameni îmi este cel mai frică” au fost ultimele ei cuvinte înainte de a încheia concertul cu piesa pe care am ascultat-o de cele mai multe ori în viața mea, căreia i-am învățat versurile în limba sami și pe care am îngînat-o apoi pînă acasă – Elle. Exact ca fanii ăia de izbucnesc isteric în lacrimi (minus isteria vizibilă și urlătoare), exact așa mi-au dat și mie lacrimile.
Am înregistrat doar prima piesă a concertului, ca să nu mă văduvesc de emoții cu ochii în aparat. Atîta bucurie de a fi și de a dărui nu credeam să încapă într-un om, dar ceea ce bănuiam, dorindu-mi atît de intens să particip la un concert de-al ei, iată că s-a adeverit. Rămîne regina sufletului meu, așa cum am numit-o cîndva!
Toate temerile mele legate de concert, că va fi prea multă lume, că nu rezist să stau în picioare, s-au dus pe apa sîmbetei (chiar era sîmbătă) cu 4 ceasuri înainte. Venisem de pe la 5 pentru a-i prinde pe Ta Dhom și pe scena mare, dar și să ne întîlnim cu Charles. O platformă cu gard îți permitea să ocupi un loc în spațiu, la înălțime, destul de aproape de scenă, iar lumea nu era chiar așa multă și nici insistentă. Ploua și bătea vîntul, dar, cînd le-a început indienilor concertul, mulți au venit în fața scenei de prin corturile pe unde se adăpostiseră. Au avut ceva succes, în ciuda sonorizării cu probleme, probabil din cauza ploii. Un solo genial al lui Shri, transformat în dialog cu Viveick, a fost punctul culminant al concertului.
E așa plăcut să fii la mii de kilometri departe de casă, iar la festival să întîlnești cunoscuți! Charles ne-a făcut o surpriză! Ne-a adus două dintre cd-urile sale, unul nelansat pe nicăieri. Sînt grozave. Abia ajunși în România am avut la ce le asculta. Nu exagerez deloc, unele piese sînt absolut geniale, și-a ales colaboratori pe sprînceană, asemănători lui în felul în care creează muzică. Are un canal pe soundcloud unde îi puteți asculta creațiile mai vechi, de pe albumul Soul Particles. Acesta este linkul cu muzică: https://soundcloud.com/mena-music-lab Pe cd-ul cu muzică nelansată pe nicăieri sînt piese mai psihedelice, pe gustul meu. Printre colaboratori se numără Knut Reiersrud și Mathias Eick, dintre cei mai cunoscuți, dar lista celor de pe cd e un punct de plecare spre descoperirea unor muzicieni foarte buni.
După concertul lui Mari Boine, prin învălmășeala de lume, nu ne-am mai găsit să ne luăm rămas bun face-to-face. Am pornit spre casă cu ceva dulciuri indiene ori libaneze în traistă, am trecut pe lîngă Sentralen, întrebîndu-ne dacă să intrăm la un concert au ba, pînă la urmă nu am mai avut chef, am fumat, am încercat să ghicim ce muzicieni intrau pe ușă și am pornit-o pe străzi fredonînd ce ne aduceam aminte din ce cîntase Mari. De pe o stradă se auzea cineva cîntînd Bach. Părea să cînte la keyboards. Ne-am apropiat, ceața s-a ridicat de pe urechi: o fată cînta la un acordeon. Grozavă! Se apropia deja de ora 11, iar orașul părea să învie sub chiotele tinerilor care atunci ieșeau la petreceri. Le-am admirat fetelor curajul de a purta rochii văluroase și decoltate, în timp ce noi mărșăluiam, în bocanci, spre somn…
Continuarea aici
Șotron versus Paradis 